Cancerul gastric: cum te îmbolnăvesc fumatul și alcoolul

 Cancerul gastric: cum te îmbolnăvesc fumatul și alcoolul

Cancerul gastric este una dintre cele mai agresive maladii și a treia cea mai frecventă cauză de deces prin cancer din lume. Statistica este determinată, în parte, și de faptul că afecțiunea avansează fără simptome evidente și este diagnosticată destul de târziu. Dincolo de factorii genetici, declanșatori ai bolii pot fi și alimentația nesănătoasă, fumatul sau consumul excesiv de alcool și infecția cu helicobacter pylori.Desi statisticile arată o ușoară scădere, anual aproape  4.000 de români sunt diagnosticați cu această boală, iar stilul de viață nesănătos reprezintă unul dintre principalii factori de risc.

Datoria noastră este, pe de o parte, să facem profilaxia. Nicăieri în lume nu se recomandă endoscopie la toată lumea. Sunt studii, s-au făcut prin Japonia, prin China, dar nu este cost-eficient. Nu merită să arunci bani dacă nu se returnează pentru bugetul sănătății publice. Și atunci, cel mai bun mod de a preveni cancerul gastric este stilul de viață, în primul rând evitarea fumatului, pe urmă alcoolul, sedentarismul, obezitatea, dieta săracă în vegetale și, evident, depistarea helicobacterului și eradicarea sa, explică Prof. Dr. Dan Dumitrașcu, medic primar gastroenterologie SCJU Cluj.

Uneori, cancerul gastric evoluează fără simptome evidente, alteori se manifestă prin greață, vărsături și scădere în greutate, iar un diagnostic precis este vital. Pe lângă examenul clinic, metoda principală de diagnostic este gastroscopia cu biopsie. Tratamentul a evoluat semnificativ. Dacă în trecut majoritatea cancerelor gastrice erau soluționate prin rezecție, în prezent chimioterapia sau imunoterapia se dovedesc în multe cazuri eficiente.

Cancerul o dată diagnosticat, trebuie tratat. A trecut perioada cancer gastric – rezecție gastrică. În prezent se evaluează tipul de cancer. Uneori sunt limfoame, nu toate sunt carcinoame. Se preferă o chimioterapie, zicem noi neoadjuvantă și există comisii oncologice, atât la noi la, Spitalul Județean CLuj, cât și la Institutul Oncologic sau în alte părți, care decid în primul rând ce regim de chimioterapie se face sau chiar immunoterapie. Și pe urmă urmează chirurgia, dacă mai este necesar, și în funcție de localizări se poate completa cu radioterapia. Deci, în prezent, cancerul gastric beneficiază de terapii suficient de bune. Important e să-l găsim cât mai repede, mai spune Prof. Dr. Dan Dumitrașcu, medic primar gastroenterologie SCJU Cluj.

Cel mai bun tratament: prevenția

Prevenția rămâne arma cea mai puternică împotriva acestei boli, iar un aspect important este identificarea persoanelor aflate la risc crescut, mai ales în rândul tinerilor. În acest sens, la Cluj-Napoca se derulează proiectul TOGAS, care își propune să scadă povara cancerului gastric prin screeningul infecției cu helicobacter pylori.

 Noi suntem preocupați de acest lucru și personal am fost inclus de mai mulți ani într-o inițiativă mondială, se cheamă Healthy Stomach Initiative, deci inițiativa stomacului sănătos, care de fapt se referă la cancer, fiindcă ulcerul e o boală deja aproape învinsă. Și în cadrul acestei inițiative am preluat și acel proiect TOGAS, pe care îl dezvolt cu colegii mei la Medicală 2, la Secția Interne 3 a Spitalului Județean din Cluj, pentru a identifica persoane la risc tinere. Persoanele în vârstă se știe că sunt la risc, dar noi dorim să punem în evidență riscul și să-l eliminăm la persoane tinere. Asociația Gastroenterologilor Americani a elaborat o nouă ediție a Ghidului de Prevenția Cancerului Gastric, care se bazează pe identificarea leziunilor precanceroase gastrice. Și acestea sunt anumite forme de gastrită și, în primul rând, gastrită atrofică, care pe urmă degenerează în metaplazie, în displazie și pe urm în neoplazie. Factorul cancerigen numărul unu este infecția cu acest microb, Helicobacter pylori, cu care noi ne luptăm, menționează profesorul Dumitrașcu.

Anual la nivel mondial se înregistrează peste un milion de cazuri și aproape 800.000 de decese. Având în vedere că populația îmbătrânește, se preconizează că numărul de cazuri noi va crește. Se estimează că numai în Europa numărul anual de cazuri noi de cancer gastric în 2040 va ajunge la 169.000, cu 124.000 de decese asociate.

Informații Medicale

Related post